• 17:35 Superman Batman – Public Enemies www.imdb.com/title/tt1398941/ #
• 17:36 Bataile intre supereroi sunt mai importante decat povestea propriu-zisa. Personaje nedezvoltate. Multe probleme de design cu animatia. #
• 17:37 The Baxter www.imdb.com/title/tt0401244/ #
• 17:37 O comedie romantica sweet despre oameni sweet. Incarcata cu multe clisee care par fresh din cauza castului neconventional. #
• 17:38 500 days of Summer www.imdb.com/title/tt1022603/ #
• 17:41 E mai important sa crezi in tine decat sa crezi in dragoste. Scenariul, actorii si coloana sonora lucreaza impreuna sa transmita aces mesaj. #
• 17:42 Inglorious Basterds www.imdb.com/title/tt0361748/ #
• 17:44 Un basm Tarantino-esc despre Al Doilea Razboi Mondial. Isi baga picioarele in istorie dar il iertam pentru fazele geniale. #

Automatically shipped by LoudTwitter

Vizionand episodul pilot al Vampire Diaries de pe CW, mi-am adus aminte de un text motivational care circula acum cativa ani pe net. Era ceva de genul

“Doamne, acorda-mi intelepciune, compasiune si mila pentru sotul meu. Da-mi rabdarea de care am nevoie ca sa-i accept toate neajunsurile, defectele si  lipsurile.

Pentru ca Doamne daca-mi dai putere… Ii fut una de-l omor.”

Avand in vedere ca nu am puterea ca sa elimin astfel de produse de entertainment de proasta calitate care-mi sunt varate pe gat, trebuie sa ma rog pentru rabdare si intelegere, in speranta ca in cele din urma voi obtine o recompensa emotionala pe masura pentru investitia de timp si energie pe care o fac. Zic asta pentru ca mi-am invatat lectia cu Moonlight. La inceput, mi s-a parut o porcarie. Un serial cu vampiri plin de clisee. Dar in cele din urma, am deplans trecerea serialului in nefiinta. Pentru ca s-a facut chiar bun spre final.

Cu toate acestea, imi permit o doza de circumspectie pentru ca Moonlight spre deosebire de Vampire Diaries avea un public tinta ceva mai matur. Iar CBS si CW sunt diferite precum ziua si noaptea.

Deci sa pornim. Vizionam episodul pilot din Vampire Diaries.

Pisa-m-as pe ele de voice-overuri. Asta am de zis pentru inceput. Voice overul este, pe scurt, the oldest trick in the book. Cand nu ai cum sa inghesui niste expozitiune in mod inteligent in scenariu, foloseste un voice over. Bineinteles pentru multe seriale, chiar si pentru Moonlight, devine un truc necesar. Pentru ca personajele astea sunt atat de deep, gandesc atat de profund, ca este imposibil sa le folosesti gandurile drept replici, ca poate explodeaza creierul spectatorului cand aude concepte atat de complexe care ies pe gura unui personaj. Atunci cand e o voce disembodied, efectul este mult mai subtil.

Doar ca Stefan si Elena nu gandesc asa de profund. Deocamdata. Si daca trebuie sa am de-a face cu o doza DUBLA de voice over-uri cu ocazia fiecarui episod, s-ar putea sa fie prea mult pentru creierasul meu de copil al romglezei care se uita la prea multe desene animate.

I will have shit fit.

Si daca tot am adus vorba de ganduri proFUNDe, scenariul este deocamdata deplorabil. Jumatate din poveste se focuseaza pe liceu si cealalta pe mitologia vampirilor, iar ca sa fiu cu adevarat interesata de ce se intampla in liceu… personajele vor trebui sa fie mult mai likeable decat ce am vazut pana acum. Iar pentru asta e nevoie de scenarii brici.

Sau de actori super carismatici, dar carisma se castiga in timp. Majoritatea actorilor din serial sunt doar frumosi ca niste modele de catalog. Pana si personajele secundare. Tipul care seamana cu Ben Affleck dar nu e Ben Affleck. Tipul care seamana cu Eric Bana dar nu e Eric Bana. O sa zic insa ca nici unul dintre actorii astia, nici macar fratele Jeremy, nu arata de parca ar fi liceeni.

O sa zic asta despre Elena si Stefan. Pot sa-mi imaginez ca la un moment dat o sa inceapa sa-mi placa de ei, unde pe Bella si Edward nu o sa-i inghit in vecii vecilor. Nu-mi place vibe-ul de stalker pe care il are deocamdata Stefan dar nu se compara cu ura pe care o am pentru o viitoare relatie de genul will they or won’t they. Daca este vorba de dragoste sper sa aiba bunul simt sa-i lase pe cei doi sa fie intr-o relatie. Macar pana the shit will hit the fan in legatura cu Katherine.

Nu-mi dau cu parerea despre Damon pana nu aflam ca de fapt la un moment dat Stefan i-a facut o faza naspa rau de tot si d-aia a ajuns el baiatul evil care este astazi.

Also, ce se intampla cu compozitorul de muzica pentru serialul asta? A fost angajat ca sa stea degeaba? Abia am remarcat un score pentru ca aproape FIECARE scena avea un hit rock alternativ MTV pe fundal. Bai ma bucur ca americanii asculta White Lies, dar parca am facut supradoza de rock deprimant pentru tineri.

Cand auzeam totusi un score, imi semana foarte mult la ureche cu coloana lui Kyle XY. Si lo and behold, la Vampire Diaries lucreaza Julie Plec, creatoarea lui Kyle XY. Asta din fericire imi mai da sperante.

Vampire mithology in Vampire Diaries asa cum se prezinta pana acum:
- Se imbraca numai in negru. Classy.
- Au super putere + super sexosenie.
- Vampirii sufera ceva transformari fizice atunci cand sunt “in calduri”, dincolo de coltisori.
- Nu pot sa stea in lumina soarelui decat daca poarta un inel. That’s cute, si furat de la Angel. Dar in Angel inelul respectiv era mai mult un fel de Sfant Graal al vampirilor. Aici este clar un plot device ca sa poate sa-si obtina baiatul diploma de liceu.
- Efectul de glamour sau “vampire mind trick” e bine mersi.
- Sunt mai puternici sau mai slabi in functie de calitatea sangelui consumat. That’s cool. Basically inseamna ca Stefan trebuie sa consume sange de om daca vrea sa ajunga la nivelul adversarilor sai.
- Unii dintre cei mai puternici pot sa aibe extra powers gen comunicare telepatica cu ciorile (WTF!?) sau sa foloseasca ceata. Now that’s just stupid. Se poate contracara usor cu un ventilator. Si intotdeauna cand voi vedea scene in care saraca demoazela e asaltata de ceata o sa zic: “Hey! A vampire farted!”
- Vampirii trebuie invitati inauntru pentru a putea intra undeva. Presupun ca se aplica doar caminelor pentru ca Stefan a intrat fara sa fie invitat in scoala, dar nu inteleg cum Damon a putut sa intre in casa unchiului lui Stefan. Decat poate era casa familiei pe vremuri.

La final, va las din nou cu un monolog genial al lui Craig Ferguson, care cred ca insumeaza tot ce vreau sa spun despre Vampire Diaries, pe moment.

Baietii Winchester se intorc in seara asta ca sa arate bine si sa matraseasca demoni… pe CW, alaturi de alti luzeri care arata la fel daca nu mai bine. Nu s-ar zice dupa audiente ca Supernatural este un serial asa de iubit, dar cert este ca fanii serialului si-au facut simtita prezenta pe twitter, si au afectat trendurile zilei.  Sa vedem daca sunt in stare sa lase twitter-ul deoparte macar cu ocazia premierii celui de-al cincilea sezon.

Chestia asta jai alai chiar exista. Dar tot mi se pare o prostie. Si nu doar din cauza j-ului dubios pentru populatia americana, conform comentariului lui Don.

Cel mai important lucru care s-a intamplat in episod este trecerea in nefiinta a lui Gene, tatal lui Betty. Evenimentul nefericit a fost tratat cu toata subtilitatea si tensiunea retinuta de care ne-am astepta de la Mad Men. Pe parcursul episodului, Gene a facut tot posibilul pentru a nu atrage atentia asupra sa dar in acelasi timp sa pregateasca terenul pentru ce avea sa se intample. O invata pe Sally sa conduca, poate ca sa recupereze ce nu a putut sa o invete pe Betty (nu sunt convinsa ca era un semn al senilitatii). A transmis mai departe comorile lui de razboi. A vorbit cu Betty despre testament.

Iar cand a venit momentul anuntului, nu era cazul pentru melodrama ieftina, pentru ca Mad Men is above that. Dar melodrama s-a lasat asteptata pentru momentul in care Sally a privit cu ochisori acuzatori in directia parintilor si a avut o criza de nervi. Mama ei insa e prea prinsa in propriile issues ca sa realizeze prin ce trece Sally. Asa ca fetita s-a dus sa se uite la televizor la un reportaj despre un calugar care s-a sacrificat dandu-si foc. Desi sunt anii ‘60, Stirile ProTV de la ora 17 sunt bine mersi, chiar si pe undele americane. De departe cea mai disturbing scena a episodului.

Pe locul secund se afla reclama regizata de Salvatore. Pe de o parte ma bucur de faptul ca Don il trateaza pe Sal exact la fel, desi stie ca acesta din urma este homosexual (desi la ce camasi de noapte isi cumpara sotia, vad cum un barbat s-ar putea trezi atras de alti barbati). Pe de alta parte, what is wrong with the Patio people? Nu stiau sa explice de ce nu le place reclama. Poate pentru ca domnisoara care le prezenta produsul nu are deloc voce. Sau mai precis are voce, dar nu e o voce pe care ai vrea sa o auzi. Ever.

Deci il avem si pe pampalaul asta cu multe milioane de dolari care vrea sa transforme un joc obscur (Jai Alai) in noul baseball pentru societatea americana. Toata lumea stie ca e o idee proasta, dar nimeni nu vrea sa spuna asta pentru ca nu vor sa-i piarda banii. Cu exceptia lui Don. Iar raspunsul tipului denota ca este perfect constient de posibilitatea unui esec, doar ca daca acest esec va avea loc… nu este vina lui. Ce frumos e sa ai bani si sa delegi responsabilitati.

Dupa ce in episodul trecut Peggy a fumat marijuana acum este momentul pentru ea sa faca urmatorul pas logic. Sa se mute din casa parintilor. Oare ideea i-a venit in timp ce era high as a kite? Nu am vazut-o foarte mult pe Joan in episod (din nefericire), doar in calitate de sfatuitor pentru Peggy si a mai ramas cineva impresionat de cate bine s-a priceput Joan sa-i construiasca anuntul? Peggy e smart, dar nici Joan nu e mai prejos. Intrebarea este daca Peggy i-a cumparat mamei sale acel televizor ca sa scape cu basma curata cand ii da vestea ca se muta. Eu cred ca da, pentru ca le ce mama are nici nu cred ca merita mai mult. Mama lui Peggy a apelat la arma cea mai puternica din arsenalul sau. Sentimentul vinovatiei.

Si l-a folosit la maxim pe Peggy, dar fata noastra daca e capabila sa-si abandoneze copilul, e la fel de capabila sa blocheze accesul emotional in subconstientul ei. Nu ca o blamez, tre sa fii tare ca sa ajungi unde a ajuns ea. Cu toate aranjamentele implicite. Sper doar ca avertismentul mamei “you’re gonna get raped” sa nu fie un element de foreshadowing.

Via TVBlog

Jason is a god. Dar stiam deja asta nu?

There’s no place like home. Mai ales cand “home’-ul respectiv e invadat de influenta malefica al unor demoni New Age. Am avut un intreg episod dedicat realizarii incete dar sustinute a trupei care fusese plecata in Texas ca e ceva foarte putred in Bon Temps. Si nu ma refer la subsorile lui Jason.

Dar ma intai, sa mai subliniem o tara faptul ca Sookie + Eric = Hot Monkey Love (intr-un viitor apropiat). Mi-a parut putin rau pentru Bill in episodul asta pentru ca am vazut tocmai de ce el ar fi un pretedent mai bun pentru Sookie decat Eric. Doar o ajuta, ii pasa de oamenii caruia ei ii pasa… Bill este tipul bun, ceea ce mi se pare usor ironic pentru ca in sezonul I he was the bad guy si Sam era the nice guy!

Si nimeni nu a avut un drum mai plin de bumps sezonul asta decat Sam, dar in sfarsit a sarit cineva in ajutorul lui. Andy Bellfleur, pe care recunosc ca nu am putut sa-l inghit o vreme, si Jason, caruia ii sunt etern devotata. Aproape ca a meritat sa o suportam pe Maryanne si orgiile sale pana acum doar ca sa avem scena in care Jason se da drept zeu. Cred ca in episodul asta am vazut cat de mult Jason s-a schimbat. In sezonul I cred ca ar fi fugit cat il tineau picioarele, fiind confruntat cu o asemenea situatie. Dar noul Jason 2.0 a zis “fuck this magic crap” si a trecut la treaba cu drujba lui de incredere. In plus, desi Sam nu este tocmai prietenul lui cel mai bun, a avut coaiele si sufletul sa nu-l abandoneze pe ssaracul barman. Way to go Jason.

Deci ii pasa de comunitate si ii pasa si de indivizi. Way to go Jason. Si bravo si lui Andy Bellfleur ca nu s-a pierdut deloc cu firea si chiar a avut prezenta de spirit sa fure o sticla de bautura in drum spre congelatorul unde s-a ascuns cu Sam. Abia astept sa vad cum le explica Sam partenerilor sai din seara aceea cum a disparut si a reaparut gol cu fundul iesindu-i obraznic din sort.

Vreau doar sa zic ca felul in care oamenii se purtau sub influenta lui Maryanne mi s-a parut a fi cam desirat. Arlene si Terry pareau destul de capabili, Tara era complet dusa cu pluta, Mama lui Hoyt nu era foarte schimbata. Dar si in stupoarea lor demonica, tot erau fun. Dumb, but fun! Nu inteleg insa de ce Hoyt nu a incuiat-o pe mama lui undeva ca sa previna ce s-a intamplat apoi cu Jessica. Ii era frica sa nu se raneasca singura?

Sookie si Bill au trezit-o mult mai gentil pe Tara decat merita. Daca eram in locul lor o palmuiam a la Lafayette pana isi revenea. Oricum, a fost o scena usor touching si parca nu la fel de melodramatica precum moartea lui Godric. Rutina Wesley si Nelsan Ellis sunt doi dintre cei mai buni actori din serial, atunci cand fac altceva decat sa arunce cu one liners.

Deci Sookie are cine stie ce putere Anti-Maryanne si Bill s-a dus la regina. Razboiul asta mai are doua acte, dar bine ca a inceput.

Via TVBlog

Yeah, I said it!

Nu inteleg de ce filmul asta are atata hype. Ii inteleg pe furries poate ca in sfarsit or sa aiba un film pe care se pot masturba in liniste, dar din ce am vazut pana acum, teaser trailer si 20 de minute 3D la Multiplex, mi se pare ca este destul de copilaros pentru a fi luat in serios pentru altceva in afara de efecte speciale. Despre efectele speciale…

Sunt realiste intr-o anumita masura. De exemplu cand scenele sunt incete, atunci si efectul este mai puternic. Exista o anumita bruschete a miscarilor reale care este foarte greu de capturat de CGI dar cand scenele se deruleaza incet cred ca le-a iesit. Cand personajele/extraterestrii se misca rapid, atunci intervine efectul de “clar e facut pe calculator”. Nu stiu cum o sa iasa din dilema asta.

Pe de alta parte, design-ul in sine al extraterestrilor imi place. E destul de bizar ca sa fie interesant. Ce nu suport absolut deloc este ca acesti extraterestri care au peste trei metri (or whatever) suna exact la fel ca orice om obisnuit. Adica au investit milioane de dolari in look-ul propriu-siz al extraterestrilor dar nu au putut sa dea 50 de dolari pentru un amarat de voice changer pentru Sam Worthington si Zoe Saldana ca sa nu le aud vocile pitigaiate? Strica total efectul de “extraterestru” cand din oratania aia frumoasa, targata si albastra aud o voce de om normal. Or maybe that’s just me.

Problema principala insa raman dialogurile si povestea. Din cele cateva replici schimbate in scenele pe care le-am vazut imi este evident ca Avatar va avea un scenariu simplut, care se bazeaza pe niste clisee vechi de cand lumea ca sa te faca sa te atasezi emotional cat de cat de filme. Adica ce sa faci cu dialoguri de genul:

“Why did you save me?”
“Cause you have a strong heart”

A strong heart!? Serios? What about his DICK!? Totul in legatura cu personaje si situatii mi s-a parut kiddy, childish, cheesy chiar. Eu voiam ceva de talia lui The Dark Knight si am primit ceva de genul Batman-ul lui Tim Burton.

Nu zic ca filmul o sa fie prost, sau ca nu o sa-mi placa. Doar ca resursele au fost folosite pentru a obtine cele mai bune efecte speciale iar povestea a ramas la urma. Ceea ce este trist, dupa parerea mea. Uite cate a reusit District 9 cu un buget de 30 de milioane, care cred ca este doar o septime din ce a avut la dispozitia lui James Cameron pentru Avatar. Si am mai mult respect pentru cineva care reuseste cu 30 de milioane sa obtina efectele speciale de care are nevoie, decat cineva care are 350 de milioane si obtine cele mai bengoase efecte speciale ever dar nu livreaza si o poveste pe masura.

Nastere/moarte/renastere. It’s the circle of life baby. Si daca poti sa zici ceva despre Don Draper este ca el iubeste viata, cu tot alcoolul, toate tigarile si toate femeile din ea. O iubeste asa de mult ca niciodata nu pare multumit cu ce are. Si desi toata lumea de la Sterling/Cooper nu conteneste a vorbi despre cat de fericiti sunt ca sunt alesii Providentei sa lucreze in cea mai tare meserie din lume in cel mai tare oras din lume… de fapt invazia britanicilor nu fericeste pe nimeni.

Inceputul episodului, inceputul vietii lui Don. Vazut prin ochii barbatului care sta sa fiarba niste lapte pentru sotia lui. Aflam despre Don ca de fapt este un fel de copil-cadou facut de cosmos, ajuns via uterul unei prostituate. Sa fi trecut vreo 6-7 luni de cand i-am vazut ultima data pe ad men de la Sterling Cooper. Beth pare-se ca s-a multumit cu Don si vrea totul sa fie perfect in casnicia lor.  Dar bineinteles cu Don nu o sa obtii decat o iluzie a perfectiune, la fel de trecatoare precum povestea de adormit copiii pe care i-a zis-o sotiei sale ca sa o adoarma la loc. In secunda in care Don s-a vazut in libertatea orasului Baltimore, s-a intors la trucurile lui vechi.

Si a aflat un secret foarte zemos pe drum. Cel mai tare moment al episodului este tocmai cel in care se foloseste de secretul lui Sal ca sa coaca la foc mic viitoarea lui campanie pentru pelerinele de ploaie London’s fog. Limit your exposure. Astfel de momente fac din Mad Men o bijuterie de serial. Cat despre Sal… cand sa capete si el ceva actiune, arde hotelul. Sal, keep it your pants. Imi pare rau pentru tine sincer, dar provoci dezastre naturale cu libido-ul tau. Pe de alta parte, nimeni nu se pricepe mai bine sa pastreze un secret decat Don Draper.

Fuge la Don sa se planga doar ca sa fie nevoit sa o dea intr-un nou pitch. Nu s-a adus deloc vorba de copilul lui cu Peggy, dar pot sa am rabdare.

Englezii nu se sfiesc sa joace mind games si intre ei. Hooker se credea mai mult decat o secretara, dar Pryce l-a trimis repejor la colt. “Cum, adica ai propriul tau birou? Te joci cu jucariile alor mari. Mars la locul tau”

Deci tot episodul ne-am jucat cu notiunile de nastere si renastere. Don ii zice la un moment dat stewardesei ca este ziua lui de nastere. Avand in vedere cum a inceput episodul, tind sa-i dau crezare. Cand ajunge inapoi acasa, Sally il roaga sa-i povesteasca cum s-a petrecut nasterea ei. Don se opreste in mijlocul povestii si Betty reia, finalizand astfel un episod care a inceput tot cu o nastere. Dar daca Don stie tot ce poate stii despre Dick Whitman si nasterea sa, things get fuzzy cand vine vorba de Don Draper si unul dintre cele mai fericite momente din viata omului de publicitate.

Pana data viitoare, smoke ‘em if you got ‘em.

Cum ar zice LaFayette: “we got some feelings up in this shit”. Dupa carnagiul ultimelor episoade, cu “rise up” am avut ocazia sa ne relaxam, sa ne scoatem servetelele si sa ne lasam dusi intr-un veritabil rollercoster emotional.

Toata paleta melodramatica de sentimente e aici, oameni buni. Dorinta. Regret. Nostalgie. Furie. Deznadejde. Iubire. Resemnare. Disperare. Si Alan Ball a dat din gros sa se asigure ca pana la final nu exista un ochisor uscat din Targoviste pana in Tallahasse. Episodul incepe cu Bill care-i spune Lorenei ca desi e nemuritoare, ea este moarta pentru el. Si parca-ti pare asa putin rau pentru Lorena. Dar dup-aia buuuum!

Shakalaka.

Eric o apara pe Sookie doar ca blonda sa-l numeasca monstru cand isi da seama ca i-a baut sangele si acum e legata pe veci de el. Sincer, desi nu sunt convinsa inca de faptul ca Sookie si Eric ar avea vreun sens impreuna, cred ca este putin ipocrit din partea lui Sookie sa se supere intr-atat pe Eric sa-l faca monstru si toate cele. La o adica darul ei is all about the fucking mind reading, si ea traieste cu asta, dand peste cap sentimentul intimitatii al oamenilor. Ce e bine pentru gasca, aparent nu e bine pentru gascan. Pe de alta parte cred ca ne pare tuturor rau pentru Bill. Nu e la fel de puternic. Nu e la fel de inteligent si, most improtantly, nu arata la fel de bine gol. Daca Eric o vrea pe Sookie, eu pariez pe el.

Dar sa speram ca Jessica si Hoyt nu vor avea astfel de probleme pentru ca sunt in continuare un cuplu mult prea dragut de care simt ca lumea se ataseaza repede. Hoyt i-a si cantat! Ce fata pe planeta asta, vie, moarta sau undeva intre, poate sa reziste unui baiat care-i canta? Mai ales daca o alege si pe ea in locul mamei sale. Mama lui Hoyt mi s-a parut simpatica in episodul asta, tocmai datorita ignorantei pe care ea insasi a recunoscut ca e un efect secundar al felului in care a fost crescut. M-am bucuat pentru Hoyt cand a tipat la ea “I’m not a baby!” dar maica-sa are dreptate in privinta copiilor. Nu ca ar fi cazul pentru Hoyt si Jessica sa-si faca probleme de genul inca. El e tanar si ea va fi tanara (si virgina) pentru totdeauna. Sunt la inceputul relatiei totusi.

Maryanne… ce bine e sa traiesti in haos… bla bla bla bla… renunta la societate… bla bla bla bla… Frate, n-am mai discutat asta de n ori. Adica decat atat Maryanne sincer mi-ar fi trebuit mai mult Jason in episodul asta ca oricum saracutul nu are decat o scena (emotionala, of course) cu sora lui si atat.

Si inca o data il aplaud pe Alan Ball pentru modul in care se foloseste cum trebuie de o distributie asa talentata si frumoasa cum are el. Nu exista personaj in serial care sa nu mi se para cel putin interesant, cu exceptia poate a lui Eggs. Pana si de Arlene si Terry mi-a placut. Dar cel mai mult l-am aplaudat pe LaFayette care are reusit sa bata un tip cu un cap mai mare decat el care presupun ca avea super puteri daca era in transa lui Maryanne. LaFayette is a bad motherfucker.

Sunt doua chestii mari care m-au enervat la episodul asta. Prima ar fi insinuarea ca Sam se poate transforma intr-o musca. Scuza-ma, but that’s just zzzzzzztupid. De ce avea nevoie sa fie tocmai musca, la cat de indepartate erau barele respective si daca se facea catelul standard cred ca se putea strecura printre. Mi se pare putin aiurea ca ditamai omul sa se poata faca o musculita.

In al doilea rand, look… mi-a placut finalul, dar mi s-a parut putin cam rasuflata toata faza. Parca Alan Ball statea undeva si citea scenariul si-si zicea:

“Nu domne, nu-i de ajuns sa planga Eric ca o muiere suedeza… trebuie sa mai fie cineva acolo pe post de bocitoare. Tre sa facem publicul sa PLANGA, ce plm”

Cu Eric si lacrimile lui de sange, Sookie si lacrimile ei, Godric si resemnarea lui cadaverica, muzica din fundal de film Hallmark. It was a little to much and a little cheesy. Si tot nu am inteles de ce anume Godric voia sa se sinucida. Se plictisise? Ideea ca toti vampirii ajung asa pe la varsta de 2000 de ani mi se pare foarte deprimanta. Adica nici nu ar trebui sa mai spuna ca sunt nemuritori. “Devino vampir, traiesti 2000 de ani si dup-aia mori de sictirit ce esti”

Dar mi-a placut ideea ca macar la final Godric a putut sa fie surprins. Adica se intelege ca poate totusi se insela in privinta vampirilor care nu fac nimic, nu evolueaza nicaieri. Daca Sookie a reusit sa-l surprinda, poate ea este cheia.

Via TVBlog